San Esteban de Leces - La Isla - Colunga - Barcena - Villaviciosa
Contriz - La Esperanza - Gijon / Xixon
7 septembrie 2012 / distanta parcursa: + 75 km
Albergue. San Esteban de Leces. Paturi suprapuse. Dimineata. Ca la un semn toti s-au trezit si a inceput forfota de dimineata. Care incotro, lucruri de pe sarma din curte, pregatirea rucsacilor. Coburi. Biciclete. Un intreg albergue matinal. Fiecare isi pregatea bagajul pentru o noua zi pe drum. La fel si biciclistii. Buen Camino!
Am plecat aproape pe intuneric. Voiam sa parcurgem inca doua etape din mini-ghidul Eroski. San Esteban Leces - Sebrayo. Sebrayo - Gijon. Aproximativ 65 de kilometri, distanta estimata pentru pelerini (peregrinos). Pe drumul serpuit, urcus de dimineata, am avut si ceva ceata, a fost frig, apoi a iesit soarele. Urcari lente, coborari in viteza. Peisaj de deal. Peisaj de munte.
San Esteban de Leces, Spania
La Isla, Spania
Dupa urcari, coborari, pe profilul sinuos al traseului, cu pini si palmieri, cu peisaje montane, peisaje de tara, cu plaja si ferme de animale, am ajuns in La Isla. Impresionante, totusi, aceste schimbari pe distante scurte.
Colunga, Spania
Primul punct pe ordinea de zi, ca in fiecare zi, amanat pentru ca barurile si cafenelele nu sunt deschise dis-de-dimineata, micul-dejun. Si cate o cafea mare si aromata. Abia in Colunga am gasit o cafenea unde am oprit pentru un timp, apoi am trecut pe la biroul de informatii turistice pentru inca o stampila in credencial.
A urmat un drum anevoios, cu pante abrupte si lungi de urcat. Asfaltul straluceste in soare, pare plin cu cioburi mici, marunte, chiar sticla, nu material reflectorizant. Am trecut peste autostrada A8 si am oprit la un bar pentru racoritoare, dar si pentru o scurta interventie tehnica la una dintre pedalele bicicletei Kona.
Villaviciosa, Spania
Dupa multe urcari si coborari, ne-am lamurit cu privire la profilul portiunii din traseul Camino del Norte. Am ajuns intr-un oras frumos, cu strazi mici, inguste, colorat si in pregatire pentru sarbatoare. Am ajuns in Villaviciosa. Dupa ce am luat inca o stampila pe credetial / credencial, ne-am plimbat pe stradutele din centru, apoi ne-am continuat drumul.
La Esperanza, Spania
Portiunea care urmat a fost foarte grea, obositoare pe bicicleta. Cand deja simteam ca nu mai puteam si nu mai aveam nici apa in bidoane, am ajuns la La Esperanza. Bar. Popas. Apa rece. Scumpa, dar rece. Si umbra.
Gijon / Xixon, Spania
Dupa inca un set de sus-jos am intrat in orasul destinatie al zilei, Gijon. Mare. Plin de masini. Trafic aglomerat. Am coborat spre Marea Cantabrica - Oceanul Atlantic. O plaja imensa. Am avut senzatia ca vom ramane peste noapte la un albergue, undeva, aproape de plaja. Dar nu era deloc asa. Am profitat de ultimele raze de soare si la apus am plecat prin oras sa cautam locul de cazare, in partea de nord a orasului Gijon.
Albergue Palacio San Andres de Cornellana. Loc frumos, mai scump (aproximativ 16 euro/loc). Bicicletele legate afara. Dupa dus si dupa ce am spalat cateva lucruri, am iesit la cumparaturi, dar si la plimbare pe stradute. La masa am facut planul pentru ziua urmatoare, cu un punct principal: sub 75 de kilometri de parcurs.
San Esteban de Leces - La Isla - Colunga - Barcena
Villaviciosa - Contriz - La Esperanza - Gijon / Xixon
Asturia, Spania
Distanta totala parcursa: 75.6 km
Timp total: 5 ore si 9 minute
Viteza medie: 14.6 km/h
Viteza maxima: 53.0 km/h
Fotografii © KERUCOV .ro / 7 septembrie 2012
aparat foto Nikon Coolpix P7000 / Pentax Optio RS1500
|