Crit - Mihai Viteazu - Saschiz - Vanatori - Albesti - Sighisoara
Judetul Brasov, Judetul Mures, Romania / distanta parcursa: +40 km
16 martie 2014
Transilvania. Romania. Din Brasov in Mures. Duminica. O plimbare cu bicicletele prin Tinutul Sasesc, Ardeal. Crit, Saschiz si Sighisoara. Cetatea Sighisoara. Primavara si culori. Ziduri colorate. Istorie medievala. Turisti. Stropi de ploaie. Amintiri.
Dimineata devreme. Racoare si soare bland. Dupa o noapte furtunoasa, cu vant puternic si ploaie torentiala, dimineata parea linistita. Cer acoperit. Prognoza meteo lasa o fereastra de cateva ore fara ploaie, suficient pentru a parcurge drumul din Crit pana in Sighisoara, insa fara multe opriri. Dupa Saschiz au inceput reprizele de vant din fata, in rafale laterale. O sosea libera.
Traseul cu bicicleta este destul de direct si simplu spre Sighisoara, incepand din Crit (vezi harta pe bikemap.net) este in cea mai mare parte este in coborare. Din satul Crit se iese pe drumul national DN 13 / E60 spre Mihai Viteazu, trecand din Judetul Brasov in Judetul Mures. In Saschiz pot fi vazute Biserica Evanghelica Fortificata Saschiz, un pod de lemn acoperit, iar pe dealul din apropiere este Cetatea Taraneasca Saschiz. Drumul continua spre Vanatori, in apropiere de Raul Tarnava Mare. Albesti este ultima localitate inainte de a ajunge in Sighisoara si la Cetatea Sighisoara.
Crit / Detschkrets / Deutsch-Kreuz, Judetul Brasov
Judetul Brasov -> Judetul Mures
Mihai Viteazu / Zultenderf / Zoltendorf, Judetul Mures
Saschiz / Keist / Keisd, Judetul Mures
Saschiz este atestat documentar din anii 1308 - 1310. Satul Saschiz, cunoscut in limba romana si ca Saschizd sau Chizd, a fost populat de secui pana la sfarsitul secolului al XIII-lea, cand sasii au devenit populatie majoritara, fiind numit Kaissdit sau Keist in dialectul sasesc. Este interesant ca Saschiz era capitala sasilor din Transilvania in acea perioada, rivalizand chiar cu Sighisoara.
Biserica Evanghelica Fortificata din Saschiz
Biserica fortificata a fost ridicata in onoarea regelui Stefan I al Ungariei, pe locul unde se afla o bazilica romanica.
Biserica masiva in stil gotic, construita din anul 1493 din piatra de cariera, este de tip sala, consolidata cu 22 de contraforturi. In anul 1525 lucrarile au fost terminate. Biserica evanghelica fortificata din Saschiz este pe lista Patrimoniul Mondial UNESCO. Fortificatia saseasca avea cu ziduri de aparare de pana la 9 metri inaltime.
Turnul cu Ceas are un aspect masiv pentru ca a fost initial turn de aparare si are niveluri cu guri de tragere, ultimele niveluri fiind din caramida, celelalte din piatra. Transformarea turnului in clopotnita s-a realizat la vremea construirii Turnului cu Ceas din Sighisoara, in anul 1677. Un incendiu l-a distrus aproape in intregime si a fost refacut in anul 1832.
Podul de lemn acoperit
Podurile din lemn acoperite sunt din ce in ce mai rare. In Saschiz exista unul, in apropierea bisericii fortificate, pe ulita care duce spre Cetatea Taraneasca. Din lemn. Mic si interesant. Cand am ajuns acolo ne-am intalnit cu o batrana din Saschiz care, suparata, ne-a aratat cum au furat hotii de fier vechi axul rotii de moara de pe pod.
Pe dealul din apropiere se afla ruinele unei cetati. O cetate taraneasca de refugiu, construita in preajma secolului al XIV-lea. Cetatea a avut sase bastioane si o fantana adanca de 60 de metri (despre care o legenda spune ca din fundul fantanii pornea un tunel care ducea pana in centrul Saschizului).
Vanatori, Judetul Mures
Albesti, Judetul Mures
Sighisoara / Schasbrich / Schassburg / Castrum Sex, Judetul Mures
In Sighisoara am ajuns devreme, perfect pentru un pranz si pentru o plimbare pe stradutele din Cetate. O revedere placuta si linistita. Turnul cu Ceas. Piata Herman Oberth. Pasajul Scara Scolarilor. Piata Boema (Piata Ratustelor). Culori intense. Ziduri vechi. Timp.
Din vreme, la pas, trecand podul pietonal peste Tarnava Mare, am ajuns la Gara Sighisoara. Trenul IR 1746 din Sighisoara spre Bucuresti Nord avea intarziere de 40 - 50 de minute. Peronul 2. Sighisoara. Rupea. Brasov. Predeal. Sinaia. Ploiesti Vest. Bucuresti Nord. Aglomeratie. Bucuresti.
Crit - Mihai Viteazu - Saschiz
Vanatori - Albesti - Sighisoara
Judetul Brasov, Judetul Mures, Romania
Distanta totala parcursa: 44.2 km
Timp total: 3 ore si 47 minute
Viteza medie: 11.7 km/h
Viteza maxima: 47.5 km/h
fotografii © KERUCOV .ro
/ 16 martie 2014
aparat foto Pentax Optio RS 1500 / Nikon Coolpix P7000
|