Bucuresti - Comana - Parcul Natural Comana - Bucuresti
Judetul Ilfov, Judetul Giurgiu
29 octombrie 2011
Tura pe biciclete spre Parcul Natural Comana era in plan de mult timp, dar pentru o zi de toamna, cat vremea mai permite. Cum sambata se anunta timp frumos, nu foarte frig, fara ploi, am decis sa mergem la padure.
Am pornit din Bucuresti dimineata devreme, trecand prin Piata Unirii, pe la Palatul Parlamentului - Casa Poporului, spre Piata George Cosbuc, apoi prin Ferentari - Zetari, si am iesit pe Soseaua Giurgiului spre Adunatii Copaceni - Giurgiu. Caini multi. Aglomeratie de masini. Claxoane. Pedalare cu mare atentie. A urmat, apoi, o alta distractie din cauza traficului intens de TIR-uri pe soseaua spre Giurgiu, drumul fiind in lucru pe cateva portiuni intre Bucuresti spre Jilava si 1 Decembrie.
La Comana am fost si in anul 2010, tot toamna, un traseu MTB Bucuresti - Comana, 110 km pe biciclete, dar putin mai lung, cu intoarcere in Bucuresti prin Berceni.
Dupa ce am trecut de sensul giratoriu de pe E70/E85 (Mihailesti - Giurgiu - Comana), am scapat de traficul auto. Localnicii din Varlaam, Mogosesti si Gradistea se pregateau pentru iarna. Sate linistite. Mere, pere, gutui de vanzare. Must proaspat. Frunze arse. Fum.
Pe podul peste Raul Neajlov am facut un scurt popas. De langa Manastirea Comana se vedea fum negru. Incendiu. Oamenii curiosi. 112. Agitatie.
Parcul Natural Comana, Judetul Giurgiu
Parcul Natural Comana se afla in zona de Sud a Romaniei, in Campia Romana, intre Bucuresti si Giurgiu, la aproximativ 30 de kilometri distanta fata de fiecare dintre cele doua orase. Relieful este de campie, cu usoare schimbari de nivel formate prin saparea albiilor raurilor Arges, Neajlov, Calnistea si Gurban (mai multe detalii pe www.comanaparc.ro).
La intrarea in Parcul Natural Comana nu a fost cineva la bariera sa taxeze vizita, o taxa de vizitare de 3 lei, pentru peisaj frumos si intens de toamna, un scurt traseu de xc prin frunze colorate.
Se spune Fantana cu nuc (Walnut Foutain) a fost sapata de calugari, dupa ce trupul voievodului a fost dus la Manastirea Comana. Pe un alt panou este scris mare ca acolo va fi construit Memorialul Vlad Tepes.
Marea atractie turistica a parcului ar fi putea acel loc similar cu o delta, precum Delta Dunarii, cateva locuinte lacustre, dar se afla intr-o stare de degradare puternica, mai rau decat cu un an inainte. Nu am mai putut inainta pe pontonul din lemn, riscul ca scandurile putrezite sa se rupa era prea mare.
Casa Memoriala Gellu Naum, Comana, Judetul Giurgiu
Manastirea Comana, Judetul Giurgiu
Manastirea Comana a fost ctitorita de Vlad Tepes in anul 1461. Era o manastire cu ziduri de aparare, o cetate, ajunsa apoi in ruina. Manastirea a fost reconstruita de boierul Radu Serban in 1588, pe ruinele vechii manastiri, apoi refacuta de Serban Cantacuzino in anul 1700. Biserica are hramul Sfantului Nicolae.
Spre dupa-amiaza am pornit spre Bucuresti, vroiam sa ajungem cat mai devreme. Lumina de apus. Drum liber. Vai si dealuri. Fumuri. Miros de tara. Peisaje de toamna.
In Bucuresti am ajuns cu bine, trecand peste stresul pedalarii pe sosea, o sosea parca mai aglomerata decat dimineata. Seara tarziu am iesit la plimbare, pe jos, prin Bucurestiul cuprins de febra pregatirilor de Halloween, cu sau fara masti, cu sau fara surori medicale, tocuri si esarfe, lorzi si clovni, cu sarmale si cozonaci de Halloween si bucate bahice alese de groaza.
Bucuresti - Jilava - 1 Decembrie - Varlaam
Mogosesti - Gradistea - Comana
Parcul Natural Comana - Bucuresti
Romania, Judetul Ilfov, Judetul Giurgiu
Distanta totala parcursa: 105.6 km
Timp total: 7 ore si 10 de minute
Viteza medie: 14.7 km/h
Viteza maxima: 39.9 km/h
Fotografii © KERUCOV .ro / 29 octombrie 2011
aparat foto Fujifilm FinePix S5100 / Olympus FE-210
|