Deget. Praf. Mobila. Urme. Zi de zi simt orasul. Zi de zi pasesc pe strazile orasului. Zi de zi intalnesc oameni. Zi de zi uit oameni. Sau nu. Zi de zi.
In fiecare dimineata ma trezesc in praful urban, respir molozul si traiesc in noroiul uscat. Uneori ploaia spala orasul si coboara praful. Uneori.
Sa inteleg ca Bucuresti-ul creste, se dezvolta, se maturizeaza? Cand mergi pe strada, este imposibil sa nu vezi cel putin o cladire in constructie, o trupa de muncitori in plina activitate la stat si mizerie. Amenajarile exterioare sunt la mare cautare. Imbinari de stiluri clasice si moderne, medievale si futuriste. Arhitectura orasului ucide. Si mizerie.
Trec mai departe, pe alta strada si vad alta cladire in contructie. Hoteluri, cladiri de birouri. Oameni inchistati de betoane si grinzi. Rezistenta opun!
Schele, designeri, plansete, lucratori, ciment. Mizeria continua. Moloz la tot pasul. In ochi, in nas, in gura. Ma simt atat de bine cand vantul imi trece prin par si-mi lasa jeg pe crestet.
Stalpi. Executam puturi. Vitrine. Spatiu de inchiriat. Restaurant. De vanzare. Case. Demolare. Distrugere.
Furnicile cu casti galbene si haine portocalii, cocotate pe schele si macarale, ridica noul oras in vechiul oras. Basculante, betoniere, griul cimentului anima orasul capitala. Si oamenii de rand nu au case!
Reviste despre casa si gradina sunt pe tarabe. Emisiuni despre cum sa se amenajeaza casa, gradina sau piscina, plante, diverse. Dar, pentru cei obisnuiti cu putin, ce se ofera? Nimic. Sau, de fapt, praful. Praful de pe toba. Praful de pe strazi. Praf halucinant de liant si neant.
Foarte raspandite sunt serviciile de proiectare, consultanta pentru arhitectura, peisagistica, executii de decoruri artificiale, stanci artificiale pentru gradini... De ce? Nu este mai reconfortant un weekend la munte? Cu stanci reale, nu cu decoruri artificiale? E vorba de comoditate si minciuna! Fast...
Dar, cladirile vechi? Demolate, mai sunt? Folosite doar pentru constructiile noi ca atuu in aprobare? Sau raman ruine, locuite fara drept, distruse treptata de vreme si hoti?
Natural, de la exterior mergem in interior. Alte distractii, alte mizerii. Stiluri, experti. Preturi fara egal. Fara concurenta. Materiale de calitate exceptionala care imita materiale naturale. Executam amenajari interioare, zugraveli, aplicari faianta, aplicari gresie, montari parchet, rigips-uri, instalatii sanitare, diverse. Lumini. Spot-uri. Termopane. Oaza de liniste in vacarmul orasului.
Se cauta culorile calde, primitoare. Culori pale care te binedispun dupa o zi de munca.
Dar, curios sunt, cat timp petreci in cadrul caminului? Plecand dimineata devreme si intorcandu-te seara tarziu? O ora? Doua? Duminica? Si adormi ca sa o iei de la capat a doua zi?
Stress. Santier in casa? Amenajari si design pentru interior? Si gata... Visul unei case e gata prin imaginatia ta.
Iar praful se asterne pe noi, pe strazi. Plecam din orasul murdar si sarac spre eliberarea naturii. Undeva acolo este casa din vis. Departe si aproape. Fara blocuri, fara vile, fara birouri, fara program, fara ore, fara televizor, fara ziare, fara reviste, fara telefoane, fara ei.
Liberi si goi, simpli si noi. Traim in orasul nostru departe de oras!
|